Suna mai frumos in engleza …autumn..ca o mini paranteza la inceput mi-ar placea ca pe fetita mea care va venii la randul ei,sa o numesc asa,iar acum sa va povestesc despre ea..toamna evident…
Mereu ne asociem unui anotimp..vara si-o aleg cei care sunt plini de viata si carora le place aventura (entuziastii) ,primavara si-o aleg cei care considera cuvantul speranta ca un apelativ al vietii lor..cei care asteapta si imbratiseaza inceputurile si innoirea si de ce nu dezghetarea,iarna e anotimpul celor care viseaza…viseaza feeric..printi,printese, cai albi, cavaleri, puritate, caldura interioara…
Toamna e anotimpul celor indragostiti de pierzanie…celor cararora le face placere sa-si plimbe picioarele prin frunzele rasfirate de la copacii din parc,care gazesc culoarea caramizie a anotimpului ca fiind mana cereasca pentru ochii privitorului. Are farmecele ei desigur dar sadismul exista…ne place sa vedem cum lucrurile se sting in jurul nostru ,ne dau sentimentul ca suntem invincibili,puternici, superiori…
Nu-mi permit sa va spun care e anotimpul meu preferat caci sincera sa fiu toate sunt melancolice…iar eu nu! Toate au frumusetea lor ,rostul lor,locul lor……iar fericirea nu sta in ce anotimp este afara….. Nu putem mereu spera ca vine primavara cand suntem tristi, sau ca vine vara cand suntem extaziati, ori ca vine iarna cand ne e bine si mai ales ca vine toamna cand suntem singuri. Totul se rezuma ca ceea ce simti ,iar lumea a uitat sa mai simta…suntem prea ocupati cu minciuni,comploturi, vise irealizabile, tovarasii ,munca si toate cele, este imoral sa uiti de tine ,sa te simti bine doar cateva luni ,zile, ore intr-un an….chiar nimeni nu mai pretuieste viata? Chiar nimeni nu realizeaza ca trece de la ei timpul acela pe care tot spunem ca il lasam sa-si faca treaba?
Viata e atat de frumoasa si plina de bogatii si bucurii, de ce ne –am limita doar la ceea ce trebuie facut sau spus….Am deveni niste robotei condusi de propriul nostru subconstient , e un cerc vicios cel al vietii , facem totul pentru ceilalti iar pentru noi nu mai facem nimic.Frumusetea nu e in ochii privitorului ,e in ochii fiecaruia dintre noi…ori cum ii explicati lumea unui orb care nu o vazuse? Avem nevoie in permanenta de cineva care sa ne spuna „ce sa nu” …de cand ne nastem pana murim cineva e in permanenta langa noi si ne modeleaza dupa propriul plac..de mici e mama..sa nu te joci cu focul, pe urma sa nu iei note mici, sa nu treci singur strada, in timp se maturizeaza discutiile, sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu faci sex…si de pe aici isi pierd parintii tutela revine persoana care ti-e apropiata prieten/ amic/ coleg/ cineva e sigur care-ti spune sa nu intarzii, sa nu uiti sa platesti facturile, sa nu te faci de rusine, dupa care urmeaza sotul/sotia sa nu ma minti , sa nu mi ascunzi nimic, sa nu ma lasi singur niciodata, dupa care revii la „tutorele sef” mama …sa nu te descurajezi , sa nu fi trist, sa nu….iar la sfarsit ajungi sa realizezi ca ai facut toate cele cu „sa nu” in fata , esti viu si nevatamat atat doar ca pe parcurs ai fost atat de atent sa le respecti incat ai uitat sa traiesti cu adevarat, sa fi tu..iar micile „sa nu” sunt subconstientul tau spunandu-ti ca vrea libertate…..
Lumea se teme de singuratate pentru ca in momentul in care esti singur gandesti….ceea ce nu multor le este permis…mi-as dorii o lume ideala unde sa existe copii fericiti , parinti devreme acasa, soti multumiti si batranei calmi dar nu exista pentru ca uitam sa fim noi..iar de aceea anotimpul care ne reprezinta pe toti este toamna…suntem la fel de vestejiti de puteri ca si frunzele care cad in calea nostra, la fel de terni ca si puterea soarelui prin cerul inorat, la fel de vigilenti ca si ceata de dimineata si la fel de calzi ca si bruma ….Stim o singura culoare…galben sters, avem imaginatia unei zi cu vant, si mentalitatea unei ploi mocanesti…..
Suntem tristi ca nu putem fi fericiti..dar nu cautam fericirea, suntem normali si trecatori la fel ca si toamna… Ca ramurile copacilor care par ca se strang , se chircesc umilite ca au fost rapunse….
